UMANITATEA NOASTRĂ

Odată cu criza spirituală a vremii, se face tot mai simţită şi degradarea raporturilor dintre oameni; ordinea veche s’a descompus, dar cea nouă s’a stabilit. Cei mai mulţi oameni cred că întâmplarea, arbitrariul şi ceea ce e mai grav, fondul subuman, e liber să se dezlănţuie de aci înainte. Libertatea şi sinceritatea sânt văzute în această perspectivă: totul e posibil. Raporturile dintre sexe, în marea lor majoritate, sânt la un nivel mizerabil. Nu vorbim de raporturile întâmplătoare ale străzii, dar unde e nobila instituţie familială? Căsătoria de azi poate fi, în cel mai bun caz, o condiţie confortabilă pe plan economic şi sexual, dar cu totul deficitară pe plan moral şi spiritual. O mentalitate libertină lasă loc tuturor formelor şi îngăduinţelor, dincolo de demnitate şi răspundere. Umanitatea acestui act, care pune serios bazele unei existenţe depline a omului şi aş spune îndeosebi a femeii, nu se mai poate valorifica prin elementele subumane din noi, ci prin esenţele concentrate în florile unui spirit bine cultivat ce ne poate imbucura şi împlini universul căruia aparţinem ca natură umană. Lumea de azi crede în plăcerea imediată a senzaţiei, pe care o variază şi o amplifică la infinit, până la uitarea celor mai elementare obligaţii, necunoscând nici măcar limitele îngăduitului. Rafinamentul cu care ne mândrim şi aşa-zisa estetică a civilizaţiei, care pot urca trepte considerabile, nu pot rezolva marile probleme ale spiritului şi umanităţii noastre. Artele însăşi nu mai pot răspunde unor nevoi fundamentale, pentru că rupând legătura cu ordinea morală şi metafizică a lucrurilor, au devenit în cel mai bun caz artizanat.(10.XII.1972 – Bucureşti)